Bogdan Coșa: ”Dacă pe timp de zi Marinul părea un sat ca oricare altul, când s-a lăsat noaptea am avut impresia că sunt într-o pădure tropicală”

Scriitorul Bogdan Coșa a fost timp de o lună de zile în satul Marin, județul Sălaj, în cadrul proiectului ”Culese din rural. Rezidențe de documentare și scriere”, implementat de către  Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale și co-finanțat de AFCN.  Dat fiind că ultimul său roman tratează exclusiv viața unei familii dintr-un sat din Transilvania, încercând o panoramare în diacronie a sectorului, Bogdan Coșa a fost interesat să vadă mai clar dacă s-a înșelat când s-a documentat pentru scrierea romanului. O lună petrecută în Marin, comuna Crasna, i-a oferi prilejul să dezgroape making of-ul romanului său și să îl reia, de data aceasta în vederea realizării unui studiu de caz. Cum vede scriitorul Bogdan Coșa experiența de la Marin, după rezidența de documentare, am încercat să aflăm în cele ce urmează.

Reporter: De ce ați ales comunitatea rurală în care ați făcut cercetarea de teren și tema cercetării?

Bogdan Coșa: Auzisem despre Marin prin prisma proiectelor derulate în sat de către Valer Simon Cosma și Patricia Toma, așa că atunci când mi s-a propus să merg pe urmele lor n-am avut niciun motiv să ezit. Tema cercetării a fost și ea legată de cei doi – de fapt, de Patricia Toma, care urma să ilustreze cu un set de fotografii ce aveam eu să scriu; întâmplarea a făcut să fiu cazat chiar în casa în care a copilărit mama ei, Maria Toma – pe care, auzind-o cum își povestește viața, am hotărât că trebuie neapărat să o intervievez.

Reporter: Care a fost prima impresie despre comunitatea cu care ați intrat în contact?

Bogdan Coșa: Pe de-o parte, ce zicea Maria confirma stereotipurile mele despre viața femeii de la țară în România, pe de altă parte le dinamita într-un milion de bucățele. Și mi-am dorit să aduc în fața cititorului tensiunea pe care am resimțit-o și eu ascultând-o pe Maria vorbind despre toate câte i s-au întâmplat, care descriau mai bine decât orice monografie la care m-aș fi putut înhăma complexitatea a ceea ce înseamnă astăzi modernitate pentru locuitorul din mediul rural.

De asemenea, dacă pe timp de zi Marinul părea un sat ca oricare altul, când s-a lăsat noaptea am avut impresia că sunt într-o pădure tropicală. Văzusem în plimbarea pe care o făcusem înainte de asfințit că satul e înconjurat de o pădure de stejari, iar imaginea coroanelor grase, replicate în depărate parcă la nesfârșit, așa cum o văzusem eu din cel mai înalt punct al Marinului, potențată de umezeala care continua să se insinueze, răcorind considerabil atmosfera, era greu de scuturat; de fapt, în noaptea cu pricina m-am simțit mai departe ca oricând de mediul urban. Deși aveam semnal la telefon, Internet etc., și deși erau mașini la fiecare poartă – eu însumi venisem cu mașina –, nu reușeam să scap de impresia că, dacă aș decide că vreau să mă întorc de unde venisem, aș avea nevoie de mai multe zile.

Reporter: Pe parcursul cercetării vi i-a schimbat perspectiva inițială legată de tematica propusă?

Bogdan Coșa: Am plecat de acasă fără să știu ce are să-mi suscite interesul în Marin, dar am înțeles deîndată că ceea ce trebuie să fac e să o ajut pe Maria să se povestească în fața reportofonului – și n-am dat înapoi, n-am lăsat loc de îndoială.

Reporter: Ați întâmpinat greutăți în cercetarea de teren?

Bogdan Coșa: Din fericire, totul a decurs excelent.

Reporter: Povestiți-ne cel mai interesant moment din perioada cercetării în teren.

Bogdan Coșa: Într-o seară, gazda și interlocutoarea mea m-a invitat să o cunosc pe prietena ei din copilărie, despre care îmi vorbise în repetate rânduri. Mama acesteia a gătit și ne-a primit cu masa întinsă, așa că am stat de vorbă cu toții până la miezul nopții.

Atât prietena Mariei Toma, care emigrase în Italia cu mulți ani în urmă, trecând granița noaptea, ajutată de o călăuză și urmărită apoi de câinii poliției de frontieră, cât și mama acesteia, care era o bucătăreasă extrem de apreciată în zonă (printre altele, participase la una din edițiile emisiunii TV Chefi la cuțite), aveau niște povești de viață atât de deosebite și o manieră atât de spectaculoasă de a le relata, încât meritau la rândul lor să le propun să lucrăm împreună la câte un material; știam însă că nu am cum să le înregistrez și să le prelucrez aceste autoportrete ghidate într-un timp atât de scurt, deși ar fi meritat cu vârf și îndesat să-și facă cunoscute publicului larg experiențele de viață.

Reporter: Ce s-a schimbat în percepția ta vizavi de lumea rurală cercetată, după rezidență?

Bogdan Coșa: Sentimentul că orice sătean poate să spună o poveste personală care să confirme că ceea ce știu deja despre viața la țară în România de azi e adevărat, dar doar în parte – asta s-a schimbat, în sensul că s-a întărit. 

Reporter: Cum v-a ajutat proiectul ”Culese din Rural” și care au fost efectele acestuia asupra dumneavoastră, ca beneficiari ai rezidențelor?

Bogdan Coșa: M-am bucurat să fi stat față în față cu niște oameni străini, că am avut ocazia să vorbim sincer unii cu alții, că mi-au povestit cum au arătat viețile lor, ce poveri poartă în spate, cum i-a influențat mediul în care au trăit etc. Nu în ultimul rând, faptul de a fi fost în Marin m-a făcut să-mi doresc să scriu în continuare despre viața sătenilor din România în post-comunism; scrisesem un roman în această direcție, dar aveam și unul început, la care scrisesem un singur capitol până să ajung în Marin, pe care-l lăsasem, de fapt, deoparte de ceva timp. Acolo am înțeles că vreau să mă documentez în continuare și să spun până la capăt povestea pe care am început să o spun, o poveste despre copii crescuți de bunici, despre părinți prezenți doar pe ecranele telefoanelor, despre drama familiilor obligate să se despartă ca să-și câștige existența.

Textul scris de Bogdan Coșa în urma rezidenței de documentare și scriere din Marinva face parte dintr-un volum, alături de textele celorlalți cinci rezidenți din proiect. Volumul va beneficia de două lansări cu public, la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” din Bistrița și la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.

Parteneri: Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Decât o Revistă, Scena9, Echinox, Revista Steaua

Parteneri media din Sălaj: Graiul Sălajului, Magazin Sălăjean, Reporter Pur și Simplu, Sportul Sălăjean, Transilvania TV.

Parteneri media din Bistrița-Năsăud: Observator BN, Bistrițeanul.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Foto credit: Patricia Marina Toma