Andrada Lăutaru: ”Când am ajuns (la Dumuslău), am fost fascinată de loc, pare un sat desenat în mijlocul naturii, în care cerul e mai aproape de pământ”

Jurnalista Andrada Lăutaru a fost, în primăvara acestui an, în satul Dumuslău din județul Sălaj. Andrada Lăutaru este unul dintre cei șase rezidenți care fac parte din proiectul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, co-finanțat de AFCN, ”Culese din rural. Rezidențe de documentare și scriere”. Tema documentată de Andrada Lăutaru a fost îmbătrânirea în ruralul românesc. După experiența pe care a avut-o în teren, în micul sat sălăjean, am încercat să aflăm cum vede un jurnalist care trăiește în capitală viața de aici și care au fost momentele semnificative ale rezidenței sale.

 Reporter: De ce ați ales comunitatea rurală în care ați făcut cercetarea de teren și tema cercetării?

Andrada Lăutaru: Dintre cele șase comunități în care s-au desfășurat rezidențele rurale din cadrul proiectului „Culese din Rural” am ales să merg în satul Dumuslău din județul Sălaj când am aflat că acolo mai trăiesc mai puțin de 30 de persoane, toate vârstnice. Bătrânețea și îmbătrânirea în ruralul românesc sunt subiecte care mă preocupă de mai multă vreme și mi-am dorit să descopăr cum mai trăiesc bunicii de azi, la ei acasă.

Reporter: Care a fost prima impresie despre comunitatea cu care ați intrat în contact?

Andrada Lăutaru: Când am ajuns, am fost fascinată de loc, pare un sat desenat în mijlocul naturii, în care cerul e mai aproape de pământ și totul e îmbrățișat, de pe margini, de natura verde.  Am avut și norocul să ajung acolo primăvara, când toată natura înflorea. Apoi, pe măsură ce am început să iau satul la pas, m-a întristat faptul că erau atâtea case prăbușite sau pur și simplu goale. Treceam prin fața lor și încercam să-mi imaginez cum a fost viața celor care au trăit acolo și de ce s-a terminat. În același timp, liniștea și lipsa traficului sunt efectiv magice. Primele contacte cu oamenii au fost destul de superficiale, eram doamna jurnalistă și oamenii erau reținuți. Dar treptat am început să fiu de-ai casei și oamenii chiar mi-au spus ce-i doare cu adevărat.

Reporter: Pe parcursul cercetării vi s-a schimbat perspectiva inițială legată de tematica propusă?

Andrada Lăutaru: Am rămas la tema aleasă inițial – un eseu despre bătrânețea în ruralul românesc, însă s-a demistificat felul în care mă raportam la ideea de sat. Viața celor pe care i-am cunoscut este departe de a fi așa cum cred eu că ar trebui să fie bătrânețea – un timp în care suntem înconjurați de liniște și oameni dragi. 

Reporter: Ați întâmpinat greutăți în cercetarea de teren?

Andrada Lăutaru: Cred că greutățile au fost legate de trăitul efectiv într-un loc nou, cu oameni noi, în timp ce le descopeream regulile și poveștile de viață. Dacă ar fi să rezum în trei idei greutățile, ar suna cam așa: mi-a fost frică de câini, am călcat pe un șarpe și am avut momente în care nu știam exact ce formă să dau scrierii finale.

 Reporter: Povestiți-ne cel mai interesant moment din perioada cercetării în teren.

Andrada Lăutaru: Mi-e greu să fac un top în care să identific cel mai interesant moment, cred că fiecare întâlnire a fost aparte. Ca să povestesc totuși un moment dintre cele care au rămas cu mine, l-aș alege pe următorul: în timpul unei discuții cu o doamnă la ea în curte mi-a arătat un pomișor care era plantat chiar în fața casei părintești în care locuia ea acum și mi-a spus că atunci când era mică l-a plantat împreună cu mama ei, care i-a spus că acel pomișor este al ei. Acum totul era al ei, inclusiv amintirea momentului plantării, alături de mama ei.

Reporter: Ce s-a schimbat în percepția dumneavoastră vizavi de lumea rurală cercetată, după rezidență?

Andrada Lăutaru: Cred că mi-am amintit sau am aflat, nici nu știu exact, că dinamicile dintre oameni sunt dificile și că indiferent de cât e de mică sau mare comunitatea în care trăim, tindem să repetăm niște tipare care ne apropie, dar ne și distanțează de cei de vizavi. Îmi aminteam, din copilăria mea petrecută parțial la țară, la bunici, că vecinii sunt mereu unii la alții și băncile din fața caselor sunt pline mai tot timpul, de oameni și de povești. Am aflat, însă, că în Dumuslău lucrurile nu prea stau așa. În primul rând, sunt puține bănci, iar oamenii nu mai au neapărat dispoziția de a ieși din casă și de a interacționa. Foarte puțini dintre ei își vizitează vecinii. Iar grădina este locul în care își petrec majoritatea timpului, singuri și cu toate durerile specifice vârstei. Cred că bătrânețea vine și cu un soi de autoizolare.

Reporter: Cum v-a ajutat proiectul ”Culese din Rural” și care au fost efectele acestuia asupra dumneavoastră, ca beneficiari ai rezidențelor?

Andrada Lăutaru: A fost un privilegiu să pot trăi câteva săptămâni în casa unei localnice din sat, căreia îi mulțumesc că m-a primit, și să (re)descopăr viața simplă și complicată din rural. Primul beneficiu a fost hrana, de care am profitat din plin. Mi-a fost greu să zic nu la orice ospăț s-a dezvăluit în fața mea. Apoi, a fost liniștea de care din păcate nu am parte mai des în București. În plus, pentru că nu am avut aproape deloc semnal la telefon, am trăit mult mai ancorată în prezent și am înlocuit statul pe internet cu statul la povești. Iar seara mă uitam la televizor cu gazda mea.

Textul scris de Andrada Lăutaru în urma rezidenței de documentare și scriere din Dumuslău va face parte dintr-un volum, alături de textele celorlalți cinci rezidenți din proiect. Volumul va beneficia de două lansări cu public, la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” din Bistrița și la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.

Parteneri: Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Decât o Revistă, Scena9, Echinox, Revista Steaua

Parteneri media din Sălaj: Graiul Sălajului, Magazin Sălăjean, Reporter Pur și Simplu, Sportul Sălăjean, Transilvania TV.

Parteneri media din Bistrița-Năsăud: Observator BN, Bistrițeanul.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Fotocredit: Patricia Marina Toma